duminică, 10 octombrie 2010

Parintele Iosif Pasca – un martir al zilelor noastre

Interviu preluat din revista Credinta ortodoxa cu Părintele Eftimie MITRA de la Schitul Huta, Bihor - realizat de Fabian SEICHE :
p-eftimie-mitra.jpg
- Vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre părintele Iosif, pe care l-aţi cunoscut şi al cărui ucenic i-aţi fost:
- S-a născut în Maramureş, cred că în 1926. De multe ori spunea: „Sunt ardelean get-beget“. De mirean a purtat numele Iacob. Studiile teologice (facultatea) le-a terminat la Cluj. Nu a mers de prima dată la mănăstire, ci s-a căsătorit. Soţia lui l-a înşelat, l-a trădat şi de supărare s-a dus la mănăstire, zicând că nu-i mai trebuie să vadă femeie în toată viaţa lui. A mers la o mănăstire din Ardeal. Cu felul lui de a se comporta era un lucru care-l caracteriza ca om. Povestea el – eu mai trăgeam cu urechea – că atunci când venea o rudenie, prieten sau cunoscut la el la mănăstire, nu-l primea să stea de vorbă cu el până nu mergea acela să ceară binecuvântare de la stareţ. Dacă avea ascultare la bucătărie, nu stătea de vorbă cu tine până nu termina vasele şi apoi, dacă primea binecuvântare, venea. Aşa-i îndemna şi pe ceilalţi de la bucătărie. Era un om hotărât din tinereţe. Când i se interzicea să vorbească de Hristos, el şi mai tare vorbea de Hristos. Şi era supărat pe secte, care sunt mai ales prin Ardeal. Toată ziua numai de sectele astea ne povestea şi le combătea. Se baza mai mult pe diferenţele dogmatice faţă de catolicism sau protestantism. Pe astea punea foarte mare bază şi în predicile lui şi în discuţiile cu oamenii şi în toate.